În scopul menţinerii unui schimb util de informaţii între toate organizaţiile care activează în domeniul TB/SIDA în Republica Moldova, secretariatul CNC TB/SIDA vă propune spre atenţie un BULETIN INFORMATIV, ce reflectă activităţile din domeniu, oferindu-vă acces la informaţii de actualitate şi interes comun.
Pentru comentarii, propuneri şi informaţii suplimentare nu ezitaţi să ne contactaţi la adresa electronică: ccm_secretariat@mednet.md sau la telefonul/fax: 022 72 73 59.
SUMAR:
Republica Moldova a încheiat negocierile pe marginea acordurilor de grant TB şi HIV cu Fondul Global
La finele anului 2012, Republica Moldova a finalizat negocierile cu Fondul Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei (FG) pe marginea Acordurilor de grant TB şi HIV pentru implementarea acestora în perioada 2013-2015. Negocierile au avut loc în luna noiembrie curent în cadrul vizitei la Chişinău a echipei FG pentru Europa de Est şi Asia Centrală (EEAC).
La 19 decembrie curent, Secretariatul Consiuliului Naţional de coordonare a programelor naţionale de profilaxie şi control TB/SIDA (CNC TB/SIDA) a organizat, pentru membrii Consiliului sau delegaţii acestora, două vizite de supervizare a granturilor Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei (Fondul Global).
La 20 decembrie, la Chişinău, a avut loc conferinţa „Intervenţii în scopul promovării compleanţei la tratament a pacienţilor cu tuberculoză”, în cadrul căreia a fost lansat proiectul „mSănătate”, menit să ofere ajutor informaţional pacienţilor pentru îmbunătăţirea accesului şi creşterea eficienţei serviciilor de sănătate prin utilizarea tehnologiilor comunicaţiei mobile. Prezent la eveniment, dl Andrei Usatîi, Ministru al Sănătăţii, a menţionat că Proiectul „mSănătate” este absolut nou pentru Republica Moldova şi este implementat de către compania Moldcell, Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie, Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate, Institutul de Sănătate şi Asistenţă Medico-Socială, Centrul Naţional de Management în Sănătate, sub egida Ministerului Sănătăţii.
În perioada 3-11 decembrie 2012, la Ankara (Turcia) a fost organizat un curs de instruire a trainerilor în domeniul acordării serviilor comprehensive de sănătate sexual-reproductivă adolescenţilor şi tinerilor din grupurile de risc. Organizatorii evenimentului şi-au propus să îmbunătăţească cunoştinţele şi nivelul de pregătire profesională a lucrătorilor medicali, ce activează în domeniul asistenţei adolescenţilor.
Ziua Internaţională de combatere a SIDA, marcată tradiţional la 1 decembrie, s-a desfăşurat sub genericul: "Tendinţa zero: Zero cazuri noi de infecţie cu HIV. Zero discriminare. Zero cazuri de deces în rezultatul maladiei SIDA".
Prezent la conferinţa de presă, organizată cu acest prilej la Ministerul Sănătăţii, Andrei Usatîi, Ministru al Sănătăţii, a menţionat că Guvernul Republicii Moldova şi Ministerul Sănătăţii întreprind toate măsurile necesare pentru a asigura continuitatea în finanţarea programelor ce ţin de prevenirea, tratamentul şi promovarea stilului de viaţă sănătos, în scopul diminuării cazurilor de infecţie cu HIV.
12 jurnalişti din presa scrisă (mass media raională) au participat în perioada 7-8 decembrie 2012 la un seminar la tematica controlului tuberculozei în Moldova, organizat de către Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate (Centrul PAS) şi Asociaţia Presei Independente (API).
În perioada 19 noiembrie-6 decembrie 2012, Centrul de Dezvoltare în Sănătate “AFI” a organizat cursul: “Aderenţa la tratamentul antituberculos – educarea şi consilierea pacienţilor”, la care au participat circa 90 de asistente medicale de pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Scopul cursului de instruire a fost de a le forma asistentelor medicale nişte abilităţi mai bune de comunicare cu bolnavii de tuberculoză.
Centrul de Informaţii „Gender Doc-M” implementează un nou proiect cu denumirea: „Activitatea organizaţional-instructivă cu bărbaţii care practică sexul cu bărbaţi (BSB) de vârsta a treia: răspunsul nostru pentru HIV/SIDA”.
În fiecare an, la 10 decembrie, în lumea întreagă este sărbătorită Ziua Internaţională a Drepturilor Omului. Realizările remarcabile în domeniul drepturilor omului în Republica Moldova în 2012 au fost premiate în cadrul unei ceremonii festive, la care au participat înalţi oficiali, reprezentanţi ai organizaţiilor guvernamentale, neguvernamentale, internaţionale şi mass-media.
La 21 decembrie 2012, la Centrul Naţional de Management în Sănătate, s-a desfăşurat ceremonia de premiere a jurnaliştilor participanţi la concursul: „HIV şi SIDA – documentează-te, informează-te, protejează-te!”. Potrivit Silviei Munteanu, director al Reprezentanţei în Moldova a Fundaţiei SIDA Est-Vest (AFEW), la concurs au aplicat 16 reprezentanţi mass media (jurnalişti care activează în presa scrisă, la posturile de radio, televiziune, agenţiile de presă şi reviste electronice naţionale şi locale), care au prezentat peste 80 de materiale la tematica HIV/SIDA.
Interviu cu Viorel Soltan, directorul Centrului PAS
Dle Viorel Soltan, aş vrea să Vă întreb cum a fost anul 2012 pentru Dumneavoastră? Ce puneţi la capitolul reuşite şi ce… la planuri de viitor?
Modulul “Viaţa şi sănătatea – valori personale şi sociale” în format on-line a devenit disponibil pentru profesori şi elevii claselor a V-XII-a. Acesta cuprinde informaţii cu referire la modul sănătos de viaţă (nutriţie, securitate, acordarea primului ajutor etc.), precum şi despre profilaxia HIV/SIDA/ITS.
În perioada 2012-2013, în Republica Moldova, se efectuează, repetat, “Studiul Integrat Biocomportamental şi de Supraveghere de sentinelă (IBBS) la HIV, hepatitele virale B (HVB), hepatitele virale C (HVC) şi sifilis” în rândul populatiei cu risc sporit de infectare: consumatorii de droguri injectabile (CDI), femeile care practică sexul comercial (FSC), bărbaţii care practică sexul cu bărbaţii (BSB), deţinuţii.
Copyright © 2012. Secretariatul CNC TB/SIDA. Toate drepturile sunt rezervate.
Opiniile exprimate în această publicaţie electronică aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat poziţia finanţatorului.
Secretariatul CNC TB/SIDA
str. A. Cosmescu 3, mun. Chişinău, MD-2009, Republica Moldova
Tel./fax: +373 022 72 73 59
ccm_secretariat@mednet.md, www.ccm.md