Aug 19, 2018
Ședința grupului de lucru pentru actualizarea documentelor de activitate CNC
Membrii grupului de lucru responsabil de actualizarea actelor normative CNC s-au întrunit, vineri, 17 august, într-o ședință tehnică pentru a definitiva și agrea modificările propuse la proiectele de documente privind activitatea CNC TB/SIDA.
Modificările au fost operate ca urmare a propunerilor și recomandărilor înaintate de participanții Atelierului de lucru pentru consultarea documentelor CNC din 24 iulie curent.
Cele mai multe sugestii/discuții au ținut de modificarea procedurii de supervizare a CNC TB/SIDA, astfel participanții au propus ca parte a procesului de supervizare semestrială/anuală, alături de granturile Fondului Global, să fie și programele naționale de prevenire și control al TB și HIV/SIDA/ITS.
Proiectele de documente urmează a fi consultate la nivelul grupurilor tehnice de lucru a CNC în luna septembrie curent.