May 14, 2018

Rezultatele celei de-a 39 şedinţă a Bordului FG

În perioada 9-10 mai curent, la Skopje, Consiliul Administrativ al Fondului Global pentru Combaterea SIDA, Tuberculozei și Malariei (FG) s-a întrunit în cea de-a 39 ședință.

Ședința 39 a Bordului FG s-a remarcat prin câteva elemente – aprobarea criteriilor actualizate de eligibilitate pentru finanțarea FG în următoarea rundă, inclusiv politica FG privind țările neeligibile în situație de criză; aprobarea Codului de conduită a membrilor CCM; aprobarea Planului de susținere şi consolidare a CCM-urilor în 2018-2020 și bugetul acestuia; aprobarea noii componențe a comitetelor tehnice ale Bordului FG; discutarea unui număr impunător de rapoarte de activitate; și, nu în ultimă instanță, organizarea reuniunii de nivel înalt a miniștrilor sănătății din Europa de Sud-Est, inclusiv Moldova, privind sustenabilitatea serviciilor pentru persoanele afectate de TB şi HIV.
 
Astfel, în urma consultărilor în cadrul și între grupurile constituente, Consiliul Administrativ (CA) al FG a aprobat următoarele documente și politici:
 
I. Politica actualizată a FG privind eligibilitatea țărilor pentru finanțare din partea FG
 
Astfel, fără schimbări au rămas:
  • indicatorii economici măsurabili pentru determinarea eligibilității - i.e. media venitului național brut (VNB) per capita pe parcursul ultimelor 3 ani; 
  • toate țările cu venituri mici (LIC) și mai mici de nivelul mediu (LMIC) sunt eligibile indiferent de povara maladiilor;
  • toți aplicanții, indiferent de nivelul veniturilor, sunt eligibili pentru granturile RSSH;
  • regula de 51% pentru granturi în mai multe țări;
  • ţările libere de malarie sunt neeligibile;
  • excepția privind economiile (țărilor) insulare din categoria țărilor cu venituri mai mari decât nivelul mediu (UMIC).
Criterii actualizate legate de pragul și valorile poverii maladiilor:
  • Simplificarea, de la 5 la 2 (”înaltă/high” și ”moderată/not high”), a categoriilor de povară a maladiilor și, de aici, stabilirea unui singur prag de povară a maladiilor – determinant pentru calificare/sau nu a țărilor cu venituri mai mari de nivelul mediu (UMIC);
  • Metrici/praguri a poverii maladiilor revizuite pentru TB: trecerea de la notificarea cazurilor la incidență și proporția de rezistență la medicamente;
  • Ajustări minore ale pragurilor de povară a malariei;
  • Considerarea eligibilității în cazul reapariției malariei (fără stabilirea pragului poverii, dar în baza evaluării riscurilor realizată de partenerii FG).
Prevederi ce țin de granturile pentru realizarea tranziției la finanțarea locală:
  • Un singur ”Grant de tranziție” pentru țările care devin neeligibile;
  • Eliminarea restricției privind țările G-20 care devin neeligibile, deși, țările actualmente neeligibile din grupul dat nu vor putea redeveni eligibile.
În concluzie, pentru următoarea rundă de finanțare:
  • Eligibile rămân - toate țările cu venituri mici (LIC) și mai joase de nivelul mediu (LMIC) + țările cu venituri mai mari de nivelul mediu (UMIC), dacă au o povară ridicată a maladiilor
  • Neeligibile sunt – țările cu venituri mari + țările cu venituri mai mari de nivelul mediu (UMIC), daca au o povară joasă a maladiilor;
  • Țările fără/libere de malaria.

II. Politica FG privind susținerea țărilor neeligibile pentru granturile FG, aflate în situație de criză

Cazul Venezuelei – o țară actualmente neeligibilă pentru finanțarea FG, dar care în 2017 s-a confruntat cu o urgență umanitară și de sănătate fără precedent, a dictat FG să adopte anumite amendamente la politica sa privind intervenii în țările aflate în crize umanitare. Astfel, în urma pledoariei făcute de constituanta ce reprezintă America Latină și Insulele Caraibe, recomandărilor partenerilor tehnici ai FG și Comitetului său Strategic, CA a decis aprobarea și implementarea unei Politici privind susținerea țărilor în situație de criză.

Bordul FG admite apariția unor crize de sănătate în țări neeligibile, care pot avea impact advers asupra răspunsului global TB/HIV/Malarie și că în asemenea situații FG poate interveni financiar. Intervențiile date vor fi decise de CA la prezentarea de către Secretariatul FG a planului de investiții (Investment case). 

III. Consolidarea CCM-urilor

Pentru a consolida modelul de afaceri al Fondului Global, CA al acestuia a solicitat Secretariatului să realizeze o evaluare generală a CCM-urilor și să propună un plan de intervenții menite să îmbunătățească activitatea acestei structuri de coordonare în țările/regiunile beneficiare de granturile FG. Acest obiectiv a rezultat în elaborarea unui Cod de Conduită a CCM-urilor și s-au propus câteva scenarii de suport tehnic si financiar pentru CCM-uri. Ambele produse au trecut printr-un proces complex de discutare la diferite nivele și cu diferite grupuri de stakeholderi. Ulterior, ambele au fost examinate si avizate de Comitetul Strategic al Bordului.
 
În ședința 39, Bordul a dispus:
  • Aprobarea Codului de conduită a CCM-urilor și a bugetului de USD 1,219,700 pentru aplicarea în practică a Codului respectiv pe parcursul a trei  ani de zile;
  • Aprobarea, în cadrul ”Inițiativei strategice privind CCM-urile” (CCM Strategic Initiative), a 3.85 milioane de dolari din fondurile disponibile pentru a susține progresiv activități prioritare de consolidare a capacităților, structurilor și performanțelor CCM-urilor în următorii doi ani.
  • Înlocuirea ”Ghidului și cerințelor CCM” cu ”Politica FG privind CCM-urile”. Aceasta din urmă prezintă actualizări pe următoarele componente – cerințe, standarde minime, recomandări; includerea aspectelor de sustenabilitate si tranziție; actualizarea definițiilor de populații țintă (KAP); diferențierea CCM-urilor, inclusiv după gradul de maturitate; și includerea Codului de Conduită și ghidului actualizat privind problemele de etică, integritate, corupție și fraude.  
IV. Aprobarea noii componențe a Comitetelor tehnice din cadrul Bordului FG
 
În urma unui proces riguros de selectare, realizat la începutul anului 2018, Bordul Fondului a aprobat noua componență a celor trei comitete tehnice ale CA.
 
Noua componență asigură o reprezentativitate balansată a constituantelor Bordului pe o perioadă de doi ani zile.  Astfel: 1) Comitetul Audit și Finanțe va avea 10 membri cu drept de vot, reprezentând blocul donatorilor și cel al implementatorilor, și 2 membri fără drept de vot din partea UNAIDS și WB; 2) Comitetul Etică și Guvernare include 6 membri cu drept de vot din ambele blocuri reprezentate în CA; iar 3) Comitetul Strategic numără 10 membri cu drept de vot (donatori și implementatori) si 2 membri fără drept de vot din partea OMS și Stop TB.
 
Grupul țărilor EEAC are reprezentanți în Comitetul Etică și Guvernare (Ana Filipovska) și Comitetul Strategic (Violeta Teutu).

V. Aprobarea rapoartelor de activitate a FG

În cadrul ședinței 39, CA a discutat și validat sau aprobat o serie de rapoarte care țin de activitatea FG în 2017. Printre acestea se regăsesc: Raportul financiar anual, Raportul Statutar, Raportul de colaborare între FG si Alianța pentru Vaccine GAVI, Raportul privind implementarea Stăreției FG și procesul de colectare a fondurilor, Raportul Anual al Inspectorului General, Cadrul de management al Riscurilor și Raportul Anual privind Managementul Riscurilor, Raportul si recomandările privind consolidarea procesului de selectarea a administrației FG, și rapoartele de activitate ale comitetelor tehnice ale Bordului FG.

VI. Ședința miniștrilor sănătății din Europa de Sud-Est

Cea de-a 39 ședință a CA al FG este istorică și prin întrunirea miniștrilor sănătății din Europa de Sud Est,  organizată la 7 mai, ac.la Skopje și găzduită de Ministerul Sănătății al Macedoniei. La ședința în cauză a participat și ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale din Moldova. În cadrul ședinței, dna ministru Svetlana Cebotari a împărtășit, printre altele, experiența Republicii Moldova în crearea uni CCM durabil, implementarea programelor de prevenire HIV în grupurile în risc sporit de infecție cu HIV, mecanismele de contractate a serviciilor de reducere a riscurilor din resurse locale, și a reiterat importanța viitoarei runde de finanțare din partea FG pentru asigurarea sustenabilității serviciilor cheie.

Totodată, în cadrul ședitei curente a Bordului, Franța a anunțat despre invitația președintelui Emmanuel Macron de a găzdui, la Paris, următoarea conferință de colectare a fondurilor pentru controlul TB, HIV și Malariei în următorul ciclu de finanțare.
 
La cea de-a 39 ședință a CA al FG au participat circa 220 delegați din diferite țări donatoare și implementatoare a granturilor FG. De această dată, rândul membrilor CA a fost completat cu reprezentantul Coreii de Sud – constituanta donatorilor publici fără drept de vot.
 
Material pregătit de Violeta Teutu