Nov 2, 2017

Atelierul de lucru pentru revizuirea și elaborarea Protocoalelor Clinice Naționale în domeniu HIV

În perioada 1 - 3 noiembrie 2017, la Chișinău, are loc Atelierul de lucru pentru revizuirea și elaborarea Protocoalelor Clinice Naționale în domeniu HIV.

În cadrul evenimentului participanții discută subiecte importante ce vizează tratamentul HIV/SIDA în corespundere cu noile protocoale naționale:

Astfel, pe agenda discuțiilor se regăsesc aspectele epidemiologice privind HIV/SIDA în Republica Moldova; noul algoritm de testare și confirmare a infecției cu HIV; schemele de tratament; supravegherea medicală a pacienșilor seropozitivi; algoritmul de diagnosticare a infecției cu HIV la copii; acordarea serviciilor medicale gravidelor cu HIV ș.a. Agenda integrală poate fi consultată AICI.
 
Dezbaterile și discuțiile în grupul de lucru, alături de experții internaționali - Alla Vologa și Svitlana Antoneak, vor contribui la ajustarea și definitivarea proiectelor protocoalelor naționale.
 
La eveniment participă reprezentanții instituțiilor guvernamentale și instituțiilor medicale, partenerii din domeniu, dar și societatea civilă.
 
Evenimentul este organizat de Spitalul Dermatologic și Maladii Comunicabile (SDMC) în parteneriat cu Recipientul Principal al granturilor Fondului Global, IP UCIMP DS.