Jun 26, 2017

29 iunie 2017 - Ședința CNC TB/SIDA

La 29 iunie curent, ora 09:00, în incinta Ministerului Sănătății, va avea loc ședința Consiliului Național de Coordonare a programelor naţionale de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA, infecţiilor cu transmitere sexuală şi de control al tuberculozei (CNC TB/SIDA).

Obiectivul ședinței ține de discutarea și aprobarea pachetelor de documente, solicitate de Fondul Global, în cadrul procesului de crearea a granturilor (grant making), inclusiv, proiectele de buget al activităților parte a granturilor de țară, oferite în susținerea răspunsului național la infecțiile TB și HIV/SIDA pentru perioada 2018-2020.

Ca urmare a evaluării TRP-ului (Comitetul de Revizuire Tehnică al donatorului) pe marginea Cererilor de continuare a granturilor FG, remise de Republica Moldova, la 20 martie curent, țara a intrat în etapa grant making. În acest context, Grupurile de lucru responsabile de perfectarea Cererilor TB și HIV au avut ca sarcină primordială crearea proiectelor granturilor de țară, ajustând bugetul și activitățile din proiecte în corespundere cu necesitățile stabilite în strategiile naționale de referințe.

La eveniment sunt invitați să participe membrii CNC, invitați permanenți din diferire instituții publice, organizații naționale și internaționale, reprezentanții societății civile etc. Ședința CNC TB/SIDA este una deschisă.