Apr 27, 2010
Training în comunicare pentru medicii ftiziopneumologi din penitenciare
În perioada 23-25 aprilie, un grup de medici ftiziopneumologi şi psihologi care activează în sistemul penitenciar au participat la cursul de instruire cu tematica „Consilierea şi comunicarea eficientă cu beneficiarii serviciilor de tratament antituberculos”, acţiune componentă a proiectului „TB/HIV în penitenciare, faza a 5”, realizată de Asociaţia Obştească „CARLUX” şi experţii de la „Comunicare NV şi Aegis group”.
Trainingul dat are drept scop formarea cunoştinţelor şi abilităţilor personalului medical penitenciar şi obţinerea de efecte durabile în comunicarea cu pacienţii TB, TB-MDR, managementul conflictelor şi consilierea acestora. Acţiunea de instruire a fost realizată în contextul atingerii obiectivului de asigurare a aderenţei la tratament a pacienţilor, printre cauzele de abandon enumerîndu-se lipsa de cunoştinţe despre tratament, prezenţa mai multor mituri despre TB, dar şi comunicarea defectuoasă cu prestatorii de servicii.
Pe parcursul celor zece ani de colaborare cu AO „CARLUX”, Departamentul Instituţiilor Penitenciare a obţinut succese în domeniul asigurării tratamentului ARV pentru pacienţii HIV, tratamentului antituberculos, cooperării dintre sistemul civil şi penitenciar pentru realizarea serviciilor de diagnostic şi supraveghere a tratamentului, monitorizării şi evaluării managementului de caz, iniţierii serviciilor de reducere a riscurilor, etc.
http://www.penitenciar.gov.md/