Într-adevăr, sunt mai mult de trei decenii de când – în calitate de epidemiolog, vicedirector al Centrului Naţional de Sănătate Publică (CNSP) (în trecut – Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă), director al Centrului SIDA (instituţie reorganizată în prezent), coordonator al primelor trei Programe Naţionale de prevenire şi control HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală – am avut în responsabilitatea mea supervizarea situaţiei epidemiologice în ţară.  Trebuie să vă spun că pe la începutul anilor 80, când a început să se vorbească pentru prima dată despre această infecţie la noi, atât societatea moldovenească, cât şi cadrele medicale erau completamente nepregătite. Nimeni nu ştia ce fel de infecţie este aceasta, pentru că nici la nivel internaţional nu se ştiau prea multe. Informaţiile care apăreau în special în presa de atunci erau deosebit de tendenţioase, neprietenoase şi chiar înfricoşătoare, HIV/SIDA fiind numită „ciuma secolului XX”. SIDA (Sindromul Imunodeficienţei Dobândite) a fost raportată pentru prima dată în SUA în 1981 în Los Angeles şi New York, la un grup de bărbaţi la care s-a produs o epidemie de pneumonie cu Pneumocystis Carinii şi Sarcom Kaposi. Ulterior, SIDA a luat proporţiile unei epidemii mondiale majore. SIDA este provocată de virusul imunodeficienţei umane (HIV). Prin distrugerea celulelor de bază ale sistemului imun, HIV anihilează progresiv capacitatea organismului de a se apăra împotriva infecţiilor. Persoanele diagnosticate cu SIDA sunt susceptibile la apariţia diferitor infecţii oportuniste, provocate de agenţi microbieni, care de obicei nu produc îmbolnăviri la omul sănătos. Incubaţia bolii poate varia de la câteva luni la mai mulţi ani. Unele persoane infectate cu HIV rămân asimptomatice zeci de ani. La ora actuală nu există un vaccin, care să ofere protecţie împotriva HIV. Singurul „vaccin” împotriva acestei infecţii este comportamentul sigur, inofensiv, pe care trebuie să îl promovăm în rândul populației.

 

Primele cazuri au fost înregistrate în anul 1987 la câţiva studenţi din străinătate, care îşi făceau studiile la două instituţii de învăţământ superior din Republica Moldova. În general, noi, medicii epidemiologi și cei din managementul sistemului de sănătate, divizăm procesul epidemiologic al infecţiei HIV în trei perioade.

 

Perioada 1987-1995 – se caracterizează prin înregistrarea cazurilor sporadice de infecţia HIV în municipiile Chișinău și Bălți și câteva raioane. În total, în această perioadă au fost diagnosticate 40 de cazuri, dintre care 21 la studenții străini și 19 – la studenții moldoveni. Calea de transmitere a infecţiei – heterosexuală.

 

Perioada 1996-2001 – infecţia HIV este diagnosticată în rândul consumatorilor de droguri injectabile. Astfel, din numărul total de cazuri înregistrate anual în acea perioadă, aproximativ 80-86% erau înregistrate în rândul acestui grup de populație. Referindu-ne la datele statistice: în anul 1995 au fost înregistrate 8 persoane infectate cu HIV, iar în 1996 – 55 persoane. După cum s-a stabilit  ulterior, infectarea s-a produs prin intermediul utilizării în comun a seringilor pentru injectarea drogurilor. Câteva persoane din Moldova, care au plecat la odihnă în Ucraina, au utililzat împreună droguri injectabile (UDI) cu unele persoane HIV-pozitive (în Ucraina această infecție a început să se înregistreze în 1995) și, în rezultatul utilizării în comun a seringilor pentru injectarea drogurilor, au adus infecția acasă. În 1997 am înregistrat 408 cazuri noi de HIV,  în 1998 – 412 cazuri. Această perioadă este caracteristică prin transmiterea infecției HIV în rândul UDI, cu diseminarea infecţiei în diferite localități administrative. Tot în această perioadă, ca o măsură de prevenire a transmiterii HIV în rândul UDI şi reducerea riscurilor – în Moldova au fost introduse programele de reducere a riscurilor, schimbul seringilor/acelor pentru această categorie a populaţiei. În urma eforturilor depuse, numărul cazurilor de infecţie cu HIV în această populație s-a redus, dar a început să creaască transmiterea infecţiei HIV pe cale heterosexuală.

 

A treia perioadă (anii 2002-2013) este caracterizată prin depistarea cazurilor noi de HIV în rândul populaţiei generale. Astfel, deşi avem o epidemie concentrată în rândul grupurilor vulnerabile, cu risc sporit de infectare (utilizatorii de droguri injectabile, bărbaţii care practică sex cu bărbaţi, migranţii) – 92% din cazurile noi de infectare cu HIV sunt diagnosticate în rândul populației generale, în special în rândul tinerilor (în anul 2012 au fost depistate 740 persoane HIV-infectate). La moment, potrivit statisticii oficiale, în Republica Moldova sunt înregistrate 8222 persoane HIV-infectate, inclusiv în teritoriile din stânga Nistrului – 2900 persoane. Incidența HIV pe republică în anul 2012 a constituit 18,55 la 100 mii populație (comparativ cu Rusia - 44). Cele mai multe cazuri (74%) sunt înregistrate în segmentul de vârstă de la 15-34 ani. De asemenea, dacă în perioada a doua a epidemiei HIV infecţia era cel mai mult răspândită în rândul bărbaților (consumatori de droguri), în 2012 proporţia femeilor infectate cu HIV este aproximativ egală. Prevalența HIV este foarte înaltă în municipiile Bălți, Chișinău, Sângerei, teritoriile din stânga Nistrului (regiunea transnistreană).

 

Se ştie că infecţia HIV nu are hotare geografice, nu are naţionalitate şi nu are vârstă. În Republica Moldova infecţia HIV este declarată o problemă de sănătate publică prin mai multe acte şi documente de politici care sunt actualmente în vigoare: Strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate pentru anii 2008-2017, aprobată prin Hotărâre de Guvern; Politica Națională de Sănătate pentru anii 2007-2021; Legea nr.23 din 16 februarie 2007 „Cu privire la profilaxia infecţiei HIV/SIDA" (cu modificările din 2012); Programul național de prevenire și control HIV/SIDA/ITS  pentru anii 2011-2015, aprobat prin Hotărâre de Guvern. Toate aceste acte normative oferă pârghiile necesare pentru a asigura un răspuns naţional eficient la infecţia HIV în Republica Moldova.

 

Cu toate acestea, există încă multe lacune, care împiedică obţinerea unor rezultate mai bune în controlul infecţiei HIV. Printre paşii pe care ar trebui să îi facem pentru stoparea răspândirii transmiterii HIV: să promovăm o politică complexă în acest domeniu; să ne unim eforturile cu toţi partenerii în domeniu, în special cu societatea civilă; să excludem discriminarea persoanelor infectate și afectate de HIV/SIDA prin garantarea drepturilor omului și respectarea demnității umane. Astfel, în pofida tuturor eforturilor depuse, incidența HIV/SIDA în Republica Moldova, atât în rândul populației generale, cât și printre persoanele tinere, a fost în continuă creștere în ultimii ani. Chiar dacă la tinerii cu vârsta de 15-24 ani incidența a fost stabilă pe parcursul anului 2011-2012 (18,5 cazuri la 100,000 persoane), indicatorii rămân a fi departe de cei preconizați pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (11.0 cazuri la 100,000 persoane în 2015).  Scopul major al Declarației Mileniului (aprobată la nivel internaţional) este stoparea epidemiei globale a infecției cu virusul HIV către anul 2015.  HIV poate fi evitat prin prevenire, tratament și îngrijire.  La nivel global au fost create diferite fonduri (Fondul Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei), care acordă suport financiar pentru realizarea activităților de prevenire a infecției HIV tuturor ţărilor (inclusiv Republicii Moldova), care se confruntă cu dificultăţi financiare în implementarea activităţilor de prevenire, tratament, îngrijire şi suport pentru persoanele infectate cu HIV şi bolnave de SIDA. În plus, câţiva ani la rând, sub egida organizaţiilor internaţionale, în majoritatea ţărilor lumii se desfăşoară campanii de informare în masă cu genericul „Getting to zero”/ „A ajunge la zero”, ceea ce înseamnă: „Zero infecţii noi cu HIV”, „Zero discriminare în baza infecţiei HIV”, „Zero decese cauzate de SIDA”. Pentru a ajunge la tendința zero – avem nevoie de cunoștințe, cunoștințe corecte despre infecția HIV, despre SIDA, despre căile de transmitere, măsurile de prevenire și nu în ultimul rând, despre cum nu se transmite infecția HIV pentru a lupta cu stigma și discriminarea, deoarece acestea apar în special din lipsa cunoștințelor.

 

Pentru un răspuns eficient infecţiei HIV în ţara noastră este necesar ca populaţia să promoveze un mod sănătos de viaţă, să aibă cunoştinţe despre HIV/SIDA şi să manifeste o atitudine tolerantă față de persoanele infectate şi/sau afectate de această infecţie social-condiţionată. HIV este un diagnostic care nu se tratează definitiv, dar în cazul administrării tratamentului anritretroviral, specific maladiei, pacienţii HIV-diagnosticaţi trăiesc şi se bucură de viață ca și multe alte persoane care au alte diagnoze incurabile.