În opinia mea, Conferinţa Naţională HIV/SIDA din acest an este un bun punct intermediar de analiză a ceea ce ne-am propus să realizăm şi a ceea ce n-am reuşit în implementarea activităţilor Programului Naţional de prevenire şi control HIV/SIDA, în contextul unui Program Naţional subfinanţat şi a constrângerilor existente din partea Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei.

Concluzia principală pe care am făcut-o în cadrul conferinţei este că trebuie să accelerăm activităţile pe toate direcţiile, în special cele care ţin de procurarea medicamentelor, procurarea serviciilor inclusiv de la ONG-uri. Este necesar să regândim şi să dezvoltăm acele servicii, care sunt cele mai eficiente. Altfel zis, să investim bani puţini, dar să obţinem un impact maxim posibil. 

 

Consider că avem, dar în acelaşi timp trebuie să avem sinceritate şi onestitate personală pentru a aprecia corect ce activităţi merită a fi continuate şi în care activităţi merită să investim pentru a obţine un control mai bun al infecţiei HIV în Moldova. Cu regret, constat că pe lângă capacităţi avem un deficit de timp. Or, în situaţia în care Fondul Global nu va mai putea acoperi finanţarea activităţilor aşa precum a făcut-o înainte, se impune să dezvoltăm un plan de acţiune şi intervenţii urgente. 

 

Din prezentările colegilor din România şi Ucraina, am observat că ţările vecine au trecut prin aceleaşi dificultăţi, în final, reuşind să găsească soluţii la nivel local pentru menţinerea activităţilor. Republica Moldova ar putea ocoli dificultăţile cu care s-au confruntat aceste două ţări?

Într-adevăr, a fost prezentată experienţa României şi Ucrainei şi în ambele ţări am observat situaţii în care: epidemia HIV a fost scăpată de sub control în rândul grupurilor cu risc sporit de infectare în momentul în care Fondul Global s-a retras din România (statul neavând capacităţi să asigure servicii de profilaxie calitative, axate pe necesităţile grupurilor cu risc sporit de infectare); şi limitarea accesului la tratamentul antiretroviral a mai multor persoane în Ucraina din cauza preţurilor exorbitante a medicamentelor, care au fost procurate din bugetul de stat. Doar câţiva ani mai târziu această problemă a fost soluţionată, reuşind ca din aceleaşi surse financiare să fie trataţi mult mai mulţi pacienţi datorită diminuării preţului la medicamentele antiretrovirale.

Sper că Moldova va ocoli aceste dificultăţi. Avem un Minister al Sănătăţii cu experienţă bună în domeniul procurărilor de medicamente, gestionării Programelor Naţionale din resurse proprii. Mai complicat va fi cu identificarea resurselor financiare şi a mecanismului de contractare a ONG-urilor care să presteze servicii de reducere a riscurilor, îngrijire şi suport pentru persoanele infectate şi afectate de HIV/SIDA. Sunt o fire optimistă şi cred că împreună, cu forţele tuturor partenerilor din domeniu, vom reuşi să găsim cele mai bune soluţii la problemele existente.