Sunt plecată din ţară de 8 luni, dar o parte de suflet tot acasă mi-a rămas. Distanţa la care sunt, precum şi posibilitatea de a compara situaţia din alte ţări, mi-au cristalizat câteva concluzii importante. Ai noştri sunt cea mai importantă valoare în contextul răspunsului naţional, pentru că pun suflet în tot ceea ce fac, muncesc cu dedicaţie, depun eforturi complementare, iar participativitatea a devenit o normă, astfel că răspunsul naţional este cu adevarat multisectorial.  Există realizări, dar nu este cazul de oprit la acestea. Rămân problem, rezolvarea cărora necesită concentrarea eforturilor comune a tuturor sectoarelor. Se cere un angajament puternic din partea Guvernului, implicarea constructivă a societăţii civile, identificarea pârghiilor pentru cointeresarea sectorului privat, astfel ca în final să fie oferite servicii de calitate, disponibile acolo unde şi pentru cine este nevoie; medicamentele şi alte bunuri să fie procurate în mod transparent şi la timp; să fie dezvoltate mecanismele de asigurare a durabilităţii. În acelaşi timp, experienţele pozitive realizate în cadrul răspunsului naţional la infecţia HIV trebuie să fie preluate ca exemple bune de urmat şi pentru alte programe naţionale.

 

Am visat mult să văd multele iniţiative frumoase instituţionalizate în cadrul unui mecanism complex, ghidat de un management de Program Naţional eficient. Am nostalgie pentru timpurile când vorbeam despre un sistem cu adevărat naţional de monitorizare şi evaluare a infecţiei HIV, cu roluri şi responsabilităţi clare pentru toţi partenerii. Sper şi cred că reforma din domeniu, spre deosebire de reparaţiile cosmetice, va merge până la capat şi vor exista mecanisme de implementare şi de responsabilizare pentru realizarea obiectivelor ambiţioase ale Programului Naţional de prevenire şi control HIV/SIDA. Şi a infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS), desigur.

  

Mi-aş dori şi mă angajez (zâmbeşte) ca unele experienţe pozitive să ajungă înaintea mea în ţară. De fiecare dată, când am ocazia să cunosc o practică reuşită sau vreun ghid util, încerc să mă asigur că ajunge şi la colegii mei de acasă pentru a fi informaţi despre toate noutăţile. Mă mândresc cu faptul că unele experienţe pozitive, care sunt utilizate în alte ţări, îşi au originea la noi, acasă.

 

Anul 2013 a fost unul extraordinar şi marcant din mai multe puncte de vedere. Familia noastră s-a îmbogăţit cu un membru – Ştefan, căpetenie de plai şi clan Ioviţă. Am facut tranziţia de la nivel naţional la nivel global, din Chişinău în Geneva, de la monitorizare şi evaluare la programele pentru reducerea stigmei, discriminării şi promovarea drepturilor omului; de la statutul de părinte cu copil de grădiniţă la cel de a avea domniţă în clasa întâi la şcoală. Sper 2014 să fie la fel de bun cu noi! (dar mai puţin fertil la capitolul schimbări).

 

În această perioadă frumoasă şi luminoasă a sărbătorilor de iarnă, cu iz de colac proaspăt şi mireazmă parfumată de brad, sărut de ger pe obraji, clinchet de clopoţei şi urări, vă doresc vouă (şi mie) să ne bucurăm de căldura oamenilor dragi, pe care îi avem alături. Şi atunci, când ne facem planuri pentru anul care vine, să nu uităm să credem în minuni, pentru că steluţele pică doar în poala celora, care au curajul să încerce să ajungă la ele! Salutări din Geneva şi sărbători fericite!