Consiliul naţional de coordonare a programelor naţionale de profilaxie şi control al infecţiei hiv/sida infecţiilor cu transmitere sexuală şi de control al tuberculozei (CNC TB/SIDA)

Gândiți mereu la sănătate!

Buletin informativ

În scopul menţinerii unui schimb util de informaţii între toate organizaţiile care activează în domeniul TB/SIDA în Republica Moldova, secretariatul CNC TB/SIDA vă propune spre atenţie un BULETIN INFORMATIV, ce reflectă activităţile din domeniu, oferindu-vă acces la informaţii de actualitate şi interes comun.

Pentru comentarii, propuneri şi informaţii suplimentare nu ezitaţi să ne contactaţi la adresa electronică: ccm_secretariat@mednet.md sau la telefonul/fax: 022 72 73 59.


Nov 10, 2013

Servicii de consiliere psihologică, oferite în cadrul Asociaţiei Obşteşti „Pentru prezent şi viitor”

La 23 octombrie 2013, psihologul Asociaţiei Obşteşti „Pentru prezent si viitor” din or. Chişinău a organizat o întâlnire cu beneficiarii Punctului de schimb al seringilor din cadrul programului de reducere a riscurilor (18 femei consumatoare de droguri injectabile).
 
Scopul întâlnirii a fost axat pe prevenirea actelor de violenţă domestică şi acordarea ajutorului,
informarea beneficiarelor despre cadrul legislativ existent (Legea nr. 45 din 18.09.2008 „ Cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie”), cunoaşterea formelor de violenţă, implicaţiile acestui fenomen, identificarea persoanele violente, învăţarea modalităţii de evitare a violenţei şi cunoaşterea instituţiilor, ce pot oferi consultanţă în cazul în care sunt supuse actelor de violenţă domestică.
 
De menţionat că potrivit studiului „Accesul femeilor consumatoare de droguri la servicii de reducere a riscurilor în municipiul Bălţi”, realizat de Uniunea pentru prevenirea HIV şi reducerea riscurilor (UORN), 70% din femeile consumatoare de droguri pe parcursul ultimelor 6 luni au fost supuse unor atitudini violente în cadrul familiei sau în relaţie cu partenerul de viaţă. Cu toate acestea, doar 30%  se consideră victime ale violenţei domestice.
 
Serviciile de consiliere psihologică, oferite în cadrul Asociaţiei Obşteşti „Pentru prezent şi viitor” din or. Chişinău sunt confidenţiale şi gratuite.