Consiliul naţional de coordonare a programelor naţionale de profilaxie şi control al infecţiei hiv/sida infecţiilor cu transmitere sexuală şi de control al tuberculozei (CNC TB/SIDA)

Gândiți mereu la sănătate!

Buletin informativ

În scopul menţinerii unui schimb util de informaţii între toate organizaţiile care activează în domeniul TB/SIDA în Republica Moldova, secretariatul CNC TB/SIDA vă propune spre atenţie un BULETIN INFORMATIV, ce reflectă activităţile din domeniu, oferindu-vă acces la informaţii de actualitate şi interes comun.

Pentru comentarii, propuneri şi informaţii suplimentare nu ezitaţi să ne contactaţi la adresa electronică: ccm_secretariat@mednet.md sau la telefonul/fax: 022 72 73 59.


Jul 16, 2013

Consiliul Fondului Global a aprobat granturile pentru primii solicitanţi de resurse, care vor aplica în baza noului mecanism de finanţare

Consiliul de administraţie al Fondului Global pentru combaterea SIDA, Tuberculozei şi Malariei a aprobat în cadrul celei de-a 29-a întruniri a Bordului (18-19 iunie curent) granturile pentru primii solicitanţi, care vor accesa resurse financiare în corespundere cu noul mecanism de finanţare.
 
Acestea sunt în valoare de 622 milioane dolari SUA, buget disponibil pentru disbursare. Potrivit noului mecanism de finanțare,  acesta reprezintă o nouă abordare în finanțare, cu o mai mare predictibilitate, interacțiune mai bună între parteneri și punerea mai rapidă în aplicare. Noul model de finanțare este conceput pentru a face niște investiții mai eficiente, cu un impact mai mare pentru sănătatea publică, astfel încât mai multe persoane să poată beneficia de prevenire, îngrijire și tratament împotriva HIV/SIDA, tuberculozei și malariei.
 
O fază de tranziție spre noul model de finanțare a fost lansată în luna februarie curent cu scopul de a antrena un prim grup de țări în procesul de depunere a solicitării de grant (pregătirea notei de argumentare pentru propunerea de grant, interacțiunea cu partenerii etc.). În cadrul reuniunii din 18-19 iunie curent (Colombo/Șri Lanka), membrii Consiliului de administrație al Fondului Global au aprobat granturi pentru trei țări cu o povară înaltă a maladiilor infecțioase (Myanmar, El Salvador și Zimbabwe), revizuind, de asemenea, progresele ce țin de aplicarea noului model de finanțare care va fi propus spre implementare în anul 2014.
 
De menționat că adițional celor trei state aplicante, alte șase țări sunt pregătite să înainteze o solicitare de finanțare către Fondul Global în următoarele luni.Solicitanții de granturi solicită investiții inclusiv pentru îmbunătățirea bazelor de date, pentru ca datele epidemiologice să poată defini și estima mai bine cohortele populațiilor aflate în risc de infectare, precum și investiții pentru o monitorizare și evaluare eficace pentru a ajunge cât mai eficient la persoanele cu nevoi specifice.
 
În finalul reuniunii, domnul Bland și Mphu Ramatlapeng au informat membrii Consiliului despre încheierea mandatului lor de doi ani, timp în care s-au aflat în funcția de președinte și vicepreședinte al Consiliului. În poziția de președinte al Consiliului de administrație a fost desemnat Dr. Nafsiah Mboi, Ministrul Sănătății din Indonezia, iar în poziția de vicepreședinte al Consiliului Fondului Global – Mireille Guigaz , ex-ambasador al mișcării de combatere HIV/SIDA și bolile transmisibile în Franța.
 
 
Informație pregătită după comunicatul de presă al FG, 19 iunie 2013