Consiliul naţional de coordonare a programelor naţionale de profilaxie şi control al infecţiei hiv/sida infecţiilor cu transmitere sexuală şi de control al tuberculozei (CNC TB/SIDA)

Gândiți mereu la sănătate!

Buletin informativ

În scopul menţinerii unui schimb util de informaţii între toate organizaţiile care activează în domeniul TB/SIDA în Republica Moldova, secretariatul CNC TB/SIDA vă propune spre atenţie un BULETIN INFORMATIV, ce reflectă activităţile din domeniu, oferindu-vă acces la informaţii de actualitate şi interes comun.

Pentru comentarii, propuneri şi informaţii suplimentare nu ezitaţi să ne contactaţi la adresa electronică: ccm_secretariat@mednet.md sau la telefonul/fax: 022 72 73 59.


Jul 16, 2013

La Vilnius s-a desfăşurat cea de-a 23-a Conferinţă Internaţională privind Reducerea Riscurilor

Peste 3000 de reprezentanţi din 50 de state, printre care medici, cercetători, funcţionari publici şi reprezentanţi ai societăţii civile şi persoane care trăiesc cu HIV şi activişti în domeniul reducerea riscurilor au participat în perioada 9-12 iunie 2013 la Vilnius (Lituania), la cea de-a 23-a Conferinţă Internaţională privind Reducerea Riscurilor cu tematica: „Rolul şi importanţa serviciilor de reducere a riscurilor”.

 

Printre participanţi au fost Aleksander Kwaśniewski – ex-președintele Poloniei, Vytenis Povilas Andriukaitis – Ministrul Sănătăţii din Lituania, Michel Kazatchkine, Directorul Fondului Global pentru combaterea SIDA, Tuberculozei şi Malariei.

Evenimentul şi-a propus să atragă atenţia asupra necesităţii de a oferi suficient suport politic şi financiar pentru asigurarea unui control eficient epidemiei HIV, cauzată de consumul drogurilor injectabile în diferite ţări ale lumii, precum şi pentru abordarea bazelor etice ale filozofiei „reducerea riscurilor”.
 
Conferinţa s-a focusat în special pe situaţia din regiunea Europa de Est, Europa Centrală şi Asia Centrală, unde locuiesc peste 3,7 milioane utilizatori de droguri injectabile (UDI) sau o pătrime din numărul UDI din lume. Consumul de droguri injectabile are un rol esenţial în creşterea epidemiei HIV în majoritatea ţărilor din regiunea Eurasiei, unde, conform estimărilor, se înregistrează un milion de persoane infectate cu HIV. De asemenea, în această regiune, este destul de înalt nivelul de răspândire a hepatitei C printre persoanele care îşi injectează droguri, precum şi riscul utilizării supradozelor, principala cauza de deces în rândul consumatorilor de droguri în multe ţări din Europa de Est şi Asia Centrală.
 
Conferinţa privind Reducerea Riscurilor 2013 a abordat aspectele cheie, care afectează regiunea Eurasia, inclusiv retragerea donatorilor, lipsa bugetelor naţionale pentru susţinerea activităţilor de reducere a riscurilor, impactul legilor represive şi numeroasele cazuri de încălcare a drepturilor omului, care se atestă în prezent în ţările din Eurasia.
 
Din partea Republicii Moldova la această conferinţă a participat o delegaţie formată din reprezentanţi ai Departamentului Instituţii Penitenciare (Ministerul Justiţiei), Spitalului Dermatologie şi Maladii Comunicabile (Ministerul Sănătăţii), Fundaţiei Soros-Moldova, Uniunii Organizaţiilor pentru Reducerea Noxelor şi Prevenirea HIV/SIDA.