În scopul menţinerii unui schimb util de informaţii între toate organizaţiile care activează în domeniul TB/SIDA în Republica Moldova, secretariatul CNC TB/SIDA vă propune spre atenţie un BULETIN INFORMATIV, ce reflectă activităţile din domeniu, oferindu-vă acces la informaţii de actualitate şi interes comun.

Pentru comentarii, propuneri şi informaţii suplimentare nu ezitaţi să ne contactaţi la adresa electronică: ccm_secretariat@mednet.md sau la telefonul/fax: 022 72 73 59.

Cum aţi ajuns să activaţi în domeniul HIV/SIDA?

Aproape întâmplător. Era în perioada când abia se forma serviciul de acordare a asistenţei medicale persoanelor cu HIV. În anul 2001, în incinta IMSP „Toma Ciorbă”, a fost creată prima secţie cu paturi pentru tratamentul persoanelor infectate cu HIV în Republica Moldova, care în 2003 a fost transferată la Dispensarul Republican de Dermatovenerologie.

Pe parcurs, a apărut ideea de a dezvolta şi serviciul ambulator, aşa cum nu toţi pacienţii necesitau internarea în spital. În căutare de specialişti pentru acest serviciu, mi-a fost propusă candidatura în calitate de medic infecţionist. Invitaţia a fost mai mult decât o provocare pentru mine. Pe de o parte, îmi doream o activitate nouă, interesantă. Pe de altă parte, eram la începutul dezvoltării serviciului de ambulator în domeniul HIV/SIDA şi multe lucruri trebuiau gândite, planificate pentru prima dată (trebuia de elaborat cartela pentru pacienţi, de creat o bază de date, un registru de evidenţă etc.). Încet-încet lucrul s-a pornit. Am început să colaborez cu medicii infecţionişti din teritorii, am căpătat tot mai multă încredere şi, de la supravegherea a 200 de pacienţi în serviciul de ambulator, pe parcursul a doi ani, am ajuns la supravegherea a 1200 pacienţi.

Ne-am obişnuit să vorbim în cifre despre HIV şi SIDA... Ce vedeţi Dumneavoastră în spatele acestor statistici?
În spatele cifrelor sunt oamenii care au povara infecţiei HIV. Oameni, care având acest diagnostic şi această povară trebuie să continue să lucreze, să înveţe, să nască copii, să trăiască. La 1 noiembrie curent, în Republica Moldova sunt înregistrate 7720 persoane infectate cu HIV. Pentru estimarea cifrei reale, diferiţi specialişti recomandă înmulţirea cu 2-4. Nu pot să mă pronunţ câte persoane sunt infectate real cu HIV. La sigur, aş înmulţi cifra oficială cel puţin cu doi (partenerii persoanelor infectate). Cu regret, aceasta este particularitatea infecţiei cu HIV – decurge asimptomatic, fără semne clinice şi fără a bănui că poţi fi infectat, dacă nu conştientizezi că ai avut o situaţie cu risc de infectare. Neconştientizarea riscului îi face pe oameni să nu se testeze la timp ori să se adreseze în stadii tardive.

De ce se întâmplă aşa? Din cauza fricii?
Eu nu cred că este vorba doar de frică. Mai degrabă, din cauza că nu realizează că aceasta este o problemă. Infecţia cu HIV în Moldova a apărut aşa după cum s-a răspândit în toată lumea, prin intermediul grupurilor vulnerabile (utilizatorilor de droguri injectabile, lucrătorilor sexului comercial, bărbaţilor care fac sex cu bărbaţi). Prin asociere, se consideră că doar reprezentanţii acestor grupuri sunt predispuşi să se infecteze. Respectiv, persoanele, care nu se identifică cu grupurile de risc, nu admit că ar putea fi infectate cu HIV şi nu merg să se testeze. Atâta timp cât oamenii nu vor realiza că nefiind din grupurile menţionate, oricum se pot infecta (pentru că infecţia iese din grupurile concentrate în populaţia generală) – nu se vor testa şi nivelul de răspândire a infecţiei cu HIV în societate va creşte continuu.

Potrivit studiilor de supraveghere epidemiologică, infecţia cu HIV în Republica Moldova afectează preponderent persoanele tinere cu vârsta de 15-39 ani (83,95%). Prin urmare, acest segment al populaţiei este cel mai mult expus riscului de infectare...
Într-adevăr, majoritatea cazurilor de infecţie care se înregistrează au loc pe cale heterosexuală. Cine, dacă nu tinerii sunt cei mai activi din punct de vedere sexual? De cele mai dese ori, aceştia sunt tinerii neangajaţi în relaţii stabile, persoanele necăsătorite, care sunt în căutare de parteneri.

Să le spunem şi cititorilor noştri, unde pot efectua un test la infecţia cu HIV?
Testul la HIV poate fi efectuat în toate secţiile consultative (din cadrul policlinicilor raionale şi municipale), unde sunt deschise cabinete de consiliere şi testare voluntară la HIV (CCTV). Testul la infecţia cu HIV este gratuit şi poate fi efectuat anonim sau nominal. Testul este efectuat în baza acordului informat, cu respectarea confidenţialităţii. Un serviciu consultativ avem şi în cadrul Spitalului Dermatologie şi Maladii Comunicabile, unde poate fi făcut testul la HIV.

În ultimul timp, tot mai des se face referinţă la testul rapid pe salivă? Unde poate fi efectuat un asemenea test? Poate fi procurat în farmacii? Ce fel de teste pentru infecţia HIV sunt disponibile, în general?
Există mai multe tipuri de teste, care se utilizează pentru a depista prezenţa sau lipsa infecţiei cu HIV. Testele se bazează pe determinarea anticorpilor, adică răspunsul organismului la această infecţie. Există, după cum aţi menţionat, teste rapide bazate pe salivă şi bazate pe sânge. Testele rapide bazate pe salivă, la moment, sunt disponibile în toate cele 68 cabinete de consiliere şi testare voluntară la HIV, care sunt deschise pe teritoriul Republicii Moldova. În prezent, se negociază ca şi ONG-urilor în domeniu să le fie permis să utilizeze testele rapide. Aceasta pentru a ajunge cât mai aproape de beneficiarii serviciilor, pe care le acordă. Astfel, dacă ne referim la reprezentanţii grupurilor vulnerabile, este greu de crezut că aceştia vor merge la un CCTV din cadrul policlinicii ca să facă un test rapid sau obişnuit. Pe când, mergând la un ONG să îşi schimbe seringa sau să ia metadona, alte servicii sociale, ar putea accepta mai uşor să se investigheze şi la infecţia cu HIV.
Cât priveşte testele rapide bazate pe sânge, acestea sunt utilizate doar în maternităţi, în situaţia când gravidele vin să nască, fără statutul HIV determinat. Cunoaşterea statutului HIV al femeii gravide este necesară pentru ca în cazul unui rezultat pozitiv (prezenţa infecţiei HIV în organism), pacientei să-i fie indicat tratament profilactic pentru prevenirea transmiterii infecţiei HIV de la mamă la făt.
Testele rapide (pe salivă şi sânge) sunt destul de sensibile. Totuşi, potrivit protocolului cu privire la infecţia cu HIV, care există în Republica Moldova, acestea sunt considerate drept teste de screening sau orientative. Diagnosticul final este stabilit în baza altor investigaţii, care se efectuează, de obicei, în laboratoarele specializate (testul Elisa, testul Imunoblot), care confirmă rezultatul testelor rapide.
În farmaciile din ţară nu pot fi procurate teste rapide la infecţia cu HIV, aşa precum e posibil în alte ţări.

Cum are loc încadrarea în tratament a persoanelor infectate cu HIV? Câte persoane sunt incluse în tratamentul antiretroviral (ARV) la moment şi câte rămân în afara acestui tratament? Care sunt cauzele?
Ca pentru orice alt tratament, trebuie să existe nişte indicaţii clare, pentru că tratamentul nu se începe când vrea pacientul sau când doreşte medicul. Pentru ca o persoană să fie încadrată în tratamentul ARV trebuie să fie testată la HIV. Odată ce are diagnosticul stabilit, este luată în supraveghere medicală şi medicul curant stabileşte când este momentul să înceapă tratamentul. La moment, în jur de 2000 persoane din Republica Moldova sunt încadrate în tratamentul ARV. Sigur, în tratament ar trebui să fie mai multe persoane infectate cu HIV. De ce nu sunt? Una din cauze ar fi migraţia, fapt ce îi împiedică pe pacienţi să se adreseze la serviciile specializate şi să-şi ia tratamentul.. Altă cauză – neconştientizarea gravităţii infecţiei pe care o au şi refuzul iniţierii tratamentului. De menţionat că persoanele infectate cu HIV, care iniţiază tratamentul ARV, trebuie să îl continue toată viaţa. Costul tratamentului pentru un singur pacient este de la 200 la 1000 dolari SUA şi mai mult pe an. Iar tratamentul trebuie continuat toată viaţa.

Tocmai am ajuns la întrebarea legată de îngrijorările care au apărut în ultimul timp, privind asigurarea tratamentului ARV pentru persoanele HIV-pozitive. Din câte se ştie, Fondul Global de luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei acoperă cheltuielile pentru tratamentul acestor pacienţi doar până în anul 2013. În situaţia în care avem un buget de austeritate, de unde vor fi găsite surse pentru procurarea medicamentelor ARV pentru persoanele HIV-pozitive din Republica Moldova şi pentru asigurarea implementării întregului Program Naţional până în 2015?
Sunt şi eu îngrijorată, la fel ca toată lumea, vizavi de această problemă financiară, dar sunt şi optimistă şi sper că se va rezolva pozitiv. Există nişte promisiuni din partea Guvernului RM. Ministerul Finanţelor a informat că va aloca mai mulţi bani pentru acest sector. Suntem şi în căutarea altor surse externe, aşa cum Fondul Global promite să acopere cheltuielile legate de tratamentul persoanelor HIV-pozitive încă şapte luni din 2014. Vrem să fim optimişti, deşi suntem şi cei mai îngrijoraţi, pentru că pacienţii de la noi vor veni să ceară pastile, pentru că noi am fost cei care le-am recomandat să înceapă tratamentul. În rezolvarea acestei probleme acute se cer eforturile conjugate ale tuturor partenerilor.

Ce ne puteţi spune despre colaborarea intersectorială pe care o aveţi cu diferiţi parteneri în atingerea obiectivelor Programului Naţional HIV/SIDA?
La acest capitol, recunosc, suntem restanţieri. Deşi sunt iniţiate nişte discuţii cu diferiţi actori, prea puţin s-a reuşit în dezvoltarea unor relaţii durabile de parteneriat. Multitudinea de sarcini pe care le am nu mi-a permis să întreprind ceva până acum, dar voi insista asupra acestui aspect, întrucât fără implicarea şi suportul societăţii civile, a instituţiilor guvernamentale, internaţionale este imposibilă atingerea obiectivelor Programului naţional HIV/SIDA.

Ce alte nelinişti aveţi în calitate de coordonator al Programului naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2011-2015?
Neliniştile vin de la preluarea mai multor responsabilităţi, dar fără personal, care să gestioneze implementarea Programului Naţional. Aceasta este cea mai mare problemă cu care mă confrunt. Încercăm să ţinem lucrurile sub control, să nu permitem ca situaţia să se înrăutăţească cel puţin, dacă nu reuşim să o facem mai bună.
În general, sunt îngrijorată de faptul că persoanele care sunt depistate cu HIV sunt diagnosticate în stare tardivă, când există deja indicaţii clinice şi diferite probleme de sănătate. Respectiv, aceste persoane sunt foarte greu de reabilitat. Trebuie să urmeze o mulţime de medicamente, toate cu reacţii adverse, ceea ce nu are prea multă eficienţă. Probabil, se cere să reevaluăm politica noastră de testare, să vedem care este profilul pacientului nostru, cui trebuie să ne adresăm ca să se testeze pentru a-i depista la timp pe cei infectaţi şi a-i ajuta să înceapă tratamentul ARV.
Îngrijorată sunt şi de creşterea ratei transmiterii HIV de la mamă la făt. Dacă pe acest segment se părea că avem nişte succese, în prezent, rata de transmitere a infecţiei de la mamă la făt este în jur de 8%, ceea ce este foarte mult. Pentru comparaţie, în ţările dezvoltate, acest indicator nu este mai mare de 1-2% şi chiar sub 1%.
Aceasta stare de lucruri în Moldova este foarte rea, deşi nu există premize să fie rău... Medicamente există, teste rapide există, amestecuri de lapte praf adaptate pentru copii există, dar, lucru paradoxal, există copii infectaţi cu HIV. O explicaţie ar fi migraţia. Femeile moldovence se întorc de peste hotare numai pentru a naşte, dar nu se află la evidenţă medicală şi, respectiv, medicii nu reuşesc să intervină în termenii oportuni pentru a preveni transmiterea infecţiei la copii.
O altă problemă este că şi personalul medical rămâne a fi reticent la problemele infecţiei cu HIV în Republica Moldova. Deşi au fost organizate multe seminare de instruire, rezultate nu se observă. Rămân a fi reticenţi, rigizi şi aceasta chiar doare.

În vara anului 2012, în rezultatul iniţiativei de reformare a unor instituţii medico-sanitare publice, promovată de Ministerul Sănătăţii, Dispensarul Republican de Dermatologie a devenit Spitalul Dermatologie şi Maladii Comunicabile. Ce schimbări au survenit în activitatea instituţiei pe care o reprezentaţi sub aspectul acordării asistenţei medicale pacienţilor infectaţi cu HIV şi bolnavilor de SIDA?
Să ne amintim care era situaţia până la această reformă. Dispensarul Republican de Dermatovenerologie era responsabil de maladiile dermatologice şi venerologice. Secţia destinată tratamentului persoanelor infectate cu HIV şi serviciul de ambulator era în subordinea Spitalului de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă”. Centrul SIDA din cadrul Centrului Naţional de Sănătate Publică (CNSP) avea în structura sa: Laboratorul de diagnosticare şi confirmare a infecţiei HIV, unic în ţară ca laborator de confirmare; secţia de consiliere şi testare voluntară la HIV, care coordona toată reţeaua de consiliere din ţară, secţia de prevenire şi secţia epidemiologică, care făcea prognoze, estimări, date, rapoarte, buletine etc.
În urma reformelor care s-au produs în acest an, Dispensarul Dermatovenerologic a fuzionat cu secţia pentru tratamentul persoanelor infectate cu HIV de la IMSP „Toma Ciorbă”, cu secţia de consiliere şi testare voluntară de la Centrul SIDA şi cu Laboratorul care confirmă infecţia cu HIV, formând o instituţie nouă cu denumirea: Spitalul Dermatologie şi Maladii Comunicabile. Respectiv – IMSP „Toma Ciorbă” a rămas cu bolile infecţioase, cu excepţia infecţiei HIV, Centrul SIDA s-a dezmembrat şi a rămas cu două secţii – „Epidemiologie HIV” şi „Prevenire şi comunicare HIV”, care sunt în cadrul CNSP.
Reforma a avut drept scop aducerea sub o singură umbrelă a tuturor serviciilor ce ţin de infecţia cu HIV, astfel ca să existe o singură instituţie responsabilă de controlul infecţiei HIV în Republica Moldova. Reforma nu s-a realizat până la sfârşit şi deaceea este timpuriu să vorbim despre unele rezultate, în acest sens.

Ce schimbări, consideraţi că mai sunt necesare pe acest segment şi care ar fi rolul CNC TB/SIDA?
Nu cred că este cazul să ne concentrăm pe alte reforme, atâta timp cât nu s-a realizat ceea ce a fost planificat anterior. În timpul apropiat, sper să devină clare mai multe lucruri şi atunci se va vedea ce trebuie de îmbunătăţit. Rolul Consiliului îl văd în coordonarea activităţilor la cel mai înalt nivel şi soluţionarea problemelor majore la nivel de Guvern şi alţi parteneri locali şi internaţionali.

Ne-am referit mai mult la problemele care există pe segmentul HIV/SIDA. Dar ce bucurii aţi dori să împărtăşiţi la acest sfârşit de an?
O bucurie ar fi că pot contribui la promovarea unor reforme atât pentru pacienţii infectaţi cu HIV, cât şi pentru cei, care nu ne sunt pacienţi şi pe care avem responsabilitatea de a-i ajuta să se menţină sănătoşi. Activitatea pe care o desfăşor este o provocare foarte mare, pe care mi-am asumat-o şi, la moment, sunt plină de ambiţii, entuziasm, dorinţă de a realiza ceea ce mi-am propus. Aceasta, desigur, cu susţinerea partenerilor de colaborare şi a tuturor celora, care cred în succesul reformelor iniţiate.

Vă urez şi eu ca anul care vine să fie împlinitor de gânduri bune şi frumoase realizări!

Interviu realizat de Victoria Tataru