Consiliul naţional de coordonare a programelor naţionale de profilaxie şi control al infecţiei hiv/sida infecţiilor cu transmitere sexuală şi de control al tuberculozei (CNC TB/SIDA)

Gândiți mereu la sănătate!

Buletin informativ

În scopul menţinerii unui schimb util de informaţii între toate organizaţiile care activează în domeniul TB/SIDA în Republica Moldova, secretariatul CNC TB/SIDA vă propune spre atenţie un BULETIN INFORMATIV, ce reflectă activităţile din domeniu, oferindu-vă acces la informaţii de actualitate şi interes comun.

Pentru comentarii, propuneri şi informaţii suplimentare nu ezitaţi să ne contactaţi la adresa electronică: ccm_secretariat@mednet.md sau la telefonul/fax: 022 72 73 59.


Sep 28, 2012

Ajutor material şi financiar din sursele grantului Fondului Global

În luna septembrie curent a continuat acţunea de aprovizionare cu pachete alimentare a persoanelor infectate cu HIV prin intermediul proiectului „Asigurarea suplimentului nutriţional pentru persoanele care trăiesc cu HIV (adulţi şi copii) şi acordarea ajutorului prin procurarea articolelor de îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite şcolare pentru copiii cu diagnosticul HIV”.

În luna septembrie curent a continuat acţunea de aprovizionare cu pachete alimentare a persoanelor infectate cu HIV prin intermediul proiectului „Asigurarea suplimentului nutriţional pentru persoanele care trăiesc cu HIV (adulţi şi copii) şi acordarea ajutorului prin procurarea articolelor de îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite şcolare pentru copiii cu diagnosticul HIV”.

Proiectul a fost lansat în cadrul unui parteneriat dintre organizaţiile societăţii civile (inclusiv cele reprezentate de persoanele care trăiesc cu HIV şi cele care prestează servicii în domeniul HIV/SIDA) şi se implementează în Republica Moldova începând cu anul 2010, cu suportul Fondului Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei.

Potrivit Olgăi Chilicevschi, asistent social în cadrul proiectului, de repartizarea bunurilor sunt responsabile patru organizaţii nonguvernamentale: ONG „Credinţa” – pentru regiunea centru, ONG „Respiraţia a doua” – pentru regiunea de nord, „Biaz Gul” – pentru regiunea de sud şi „Здоровое будущее” – pentru regiunea transnistreană. La selectarea beneficiarilor şi la repartizarea ajutoarelor sunt antrenate, de asemenea, şi alte organizaţii din Republica Moldova.

În regiunea centru sunt peste 540 beneficiari (copii şi adulţi), cărora, în baza solicitării personale şi a selectării după anumite criterii (starea sănătăţii, nivelul de trai), trimestrial, li se eliberează pachete alimentare în sumă de aproximativ 457 lei fiecare. Un pachet cu produse alimentare cântăreşte 22 kg şi conţine paste făinoase, zahăr, ceai, ulei şi conserve.  

Suplimentar acestora, de două ori pe an, primăvara şi toamna, copiii diagnosticaţi cu HIV sunt ajutaţi să îşi procure rechizite şcolare, îmbrăcăminte şi încălţăminte, pentru aceasta fiindu-le repartizaţi aproximativ câte 3500 lei pentru fiecare. 

În cadrul proiectului, de ajutor material şi financiar beneficiază femeile însărcinate aflate în tratament profilactic, pesoanele care primesc tratament antiretroviral (inclusiv cele din penitenciare)  şi  copiii infectaţi cu HIV cu vârsta până la 18 ani.