Consiliul naţional de coordonare a programelor naţionale de profilaxie şi control al infecţiei hiv/sida infecţiilor cu transmitere sexuală şi de control al tuberculozei (CNC TB/SIDA)

Gândiți mereu la sănătate!

Buletin informativ

În scopul menţinerii unui schimb util de informaţii între toate organizaţiile care activează în domeniul TB/SIDA în Republica Moldova, secretariatul CNC TB/SIDA vă propune spre atenţie un BULETIN INFORMATIV, ce reflectă activităţile din domeniu, oferindu-vă acces la informaţii de actualitate şi interes comun.

Pentru comentarii, propuneri şi informaţii suplimentare nu ezitaţi să ne contactaţi la adresa electronică: ccm_secretariat@mednet.md sau la telefonul/fax: 022 72 73 59.


Sep 28, 2012

Moldova a fost vizitată de reprezentanţii Coaliţiei Europene de luptă împotriva tuberculozei

După Bulgaria, Letonia, Estonia, România şi Ucraina, Republica Moldova este cea de-a şasea ţară, pe care experţii de la Coaliţia Europeană de luptă împotriva tuberculozei (TBEC) au vizitat-o cu scopul de a se familiariza cu situaţia din domeniul tuberculozei, de a cunoaşte organizaţiile şi proiectele care se implementează în ţară şi de a identifica oportunităţi de colaborare la nivel de advocacy.

 

Pe parcursul celor trei zile de lucru, experţii de la TBEC (Fanny Voitzwinkler - ONG “Global Health Advocates”, Franţa; Paul Sommerfeld - ONG “TB Alert”, Marea Britanie; Cristina Enache - Fundaţia Romanian Angel Appeal, România) au avut întâlniri cu reprezentanţii Centrului pentru Politici şi Analize în Sănătate (PAS), ONG “AFI”, Delegaţia Comisiei Europene de la Chişinău, au participat

 la o masă rotundă cu reuniunea principalilor actori implicaţi în implementarea Programului Naţional de Control al Tuberculozei şi s-au deplasat la câteva organizaţii neguvernamentale cu sediul în municipiul Bălţi (ONG “Speranţa Terrei”, ONG “SMIT”).

Coaliţia Europeană de luptă împotriva tuberculozei (TBEC) este o alianţă neformală pentru


Mai multe informaţii despre vizita experţilor de la TBEC în Moldova găsiţi la linkul http://www.tbcoalition.eu/2012/08/27/tbec-meets-with-tb-stakeholders-in-moldova/
 activităţi de advocacy, ce reuneşte persoane/organizaţii din societatea civilă, care îşi propun să crească conştientizarea şi responsabilizarea factorilor de decizie cu privire la măsurile imperios necesare pentru controlul tuberculozei în regiunea Europeană a ţărilor membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi în lumea întreagă. TBEC a fost constituită în anul 2009.

 P.S.: În perioada 13-16 august curent, Republica Moldova a fost vizitată de o delegaţie de experţi din partea Coaliţiei Europene de luptă împotriva tuberculozei (TBEC). Din componenţa delegaţiei au făcut parte: Fanny Voitzwinkler (ONG “Global Health Advocates”, Franţa), Paul Sommerfeld (ONG “TB Alert”, Marea Britanie), Cristina Enache (Fundaţia Romanian Angel Appeal, România).